Interviu cu Cristian Cocos, alumnus REF

Originar din Romania, Cristian Cocos a beneficiat de sprijinul REF in anii 90′, iar in prezent are o cariera reusita in strainatate, lucrand la Mayo Clinic din Minnesota, SUA.

REF:Trebuie sa recunosc ca atunci cand ti-am citit prima oară CV-ul am ramas usor intrigata. Ti-ai inceput studiile universitare in electronica la Politehnica din Bucuresti, iar dupa cinci ani de inginerie, in 1991, ai inceput filozofia la Universitatea Bucuresti. Cum se completeaza cele doua?
Cristian Cocos: Publicul larg in general, dar mai ales publicul romanesc percepe filozofia sub influenta filozofiei clasice. Dar filozofia inseamna mai mult de atat. Filozofia predominanta a secolului nostru este asa-numita filozofie analitica, care se bazeaza foarte mult pe stiinta, pe analiza limbajului, logica, matematica si, in general, stiinta fundamentala. Asadar, desi aparent cele două difera, stiinta si filozofia vizeaza in esenta acelasi domeniu, cel al existentei obiective. Eu, spre exemplu, mi-am scris lucrarea de doctorat in domeniul filozofiei mintii. Filozofia mintii reprezinta unul dintre cele mai fascinante domenii. Si, din nou, nu este un punct de vedere filozofic, este unul pur stiintific. Si de ce spun asta – daca oamenii de stiinta care studiaza creierul folosesc RMN-uri si electroencefalograme, filozofii incearca sa ajunga la acelasi rezultat, dar prin utilizarea altor metode de investigare, precum studierea limbajului si a comportamentului. Sigur, asta nu inseamna ca fiecare tabara este strict legata de metodele ei si ca filozofia si stiinta se excomunica reciproc. Nici pe departe. Oamenii de stiinta si filozofii comunica intre ei si, in masura in care se pricep, fiecare aplica metodele celuilalt, si iau in consideratie rezultatele celorlalti. Nu exista, asadar, o maniera de investigare strict filozofica. In masura in care metodele de investigatie experimentala se perfectionează, filozofii recurg la rezultate stiintifice din ce in ce mai mult.
Una dintre paradigmele principale ale mintii este paradigma computationala: filozofii studiaza creierul uman comparandu-l cu functionarea unui calculator. Îti vine sa crezi sau nu, filozofii se ocupa de asta. Prin studierea limbajului si a felului in care gandim putem ajunge sa raspundem la marea intrebare: cum functioneaza mintea umana? Mintea umana functioneaza intr-un mod cat se poate de apropiat de maniera in care functioneaza un calculator. Ca student electronist, incepusem sa-mi pun intrebari despre toate aceste mecanisme si, dupa ce am terminat facultatea in 1991, am ajuns la concluzia ca trebuie sa-mi valorific bagajul stiintific in context filozofic. M-am trezit peste noapte ca imi pun intrebari care nu aveau un raspuns clar in nici una dintre cartile si manualele de fizica pe care le studiasem. Nu numai atat, dar nici una din cartile si autorii cu pricina nu pareau teribil de deranjati de faptul ca aspecte esentiale nu erau clarificate. Unul dintre cele mai acute exemple a fost generat de nevoia de a organiza si gestiona teoriile stiintifice cu care eram bombardati ca studenti electronisti: „Care este structura generala a unei teorii stiintifice?“ era, si inca este, una dintre cele mai deranjante nelinisti care ma urmareste. Si asta este o intrebare pe care, din pacate, oamenii de stiinta nu se prea deranjeaza sa si-o puna. Adevarul este ca ar fi mult mai castigati daca si-ar pune ei insisi aceasta intrebare si nu ar lasa-o exclusiv pe umerii filozofilor, pentru ca si-ar organiza mai bine stiinta. Aaa am fost impins catre ceea ce se numeste „filozofia stiintei“. Acesta ar fi raspunsul pe scurt, desi, inca o data, stiu ca in prima faza pare intriganta trecerea de la electronica la filozofie.

REF: Si asa ai decis sa mergei la filozofie…
C.C.: Exact. Iar acolo am cunoscut oameni absolut fantastici. E ceva de speriat ce profesori am avut la Universitatea Bucuresti. Am avut un noroc fantastic, pentru ca m-am impiedicat de oamenii acestia, pur si simplu.

REF: Cine sunnt acesti oameni si ce au insemnat ei pentru tine?
C.C.: Au insemnat enorm. Eu aveam un orizont stiintific apreciabil, dar orizontul pe care mi l-au deschis ei a fost fantastic. Filozofia stiintei in Romania, in anii imediat de dupa caderea comunismului, nu era extrem de dezvoltata; ei mi-au deschis orizontul catre logica, catre fundamentele matematicii, catre filozofia logicii, catre filozofia fizicii etc. Acesti oameni sant idolii mei si in ziua de azi. Si ma refer aici la Ilie Pirvu, Adrian Miroiu, Mihai Radu Solcan, Dragan Stoianovici si altii. Ei au fost principalii piloni ai traiectului meu filozofic. I-am intilnit exact in momentul in care aveam cea mai mare nevoie de ei, in acel moment din viata cand imi puneam multe intrebari si cautam raspunsuri. Si ei m-au ajutat foarte mult in aceasta cautare. Pentru mine a fost o perioada foarte frumoasa ca student la filozofie acolo. Si ei m-au incurajat sa imi continui studiile in strainatate, acolo unde puteai sa faci lucrurile mai usor si unde aveai acces la informatie. Mi-au scris scrisorile de recomandare de care aveam nevoie si astfel mi-au deschis usile catre cunoastere.

REF: Se spune ca nu noi facem istoria, ci istoria ne face pe noi. Dand timpul inapoi, cum privea Cristian cel din 1996 situatia Romaniei de dupa caderea comunismului si viitorul lui in ea?
C.C.: Eu eram foarte optimist. Si sunt in general un ins entuziasmat, pasionat si plin de energie. Mai ales pe plan politic, eu speram sa se curete situatia repede, sa vedem un sistem politic care merge bine. Tin minte, la inceputul lui ianuarie 1990, cand s-au deschis portile sediului Partidului Liberal, eram acolo in primele randuri. Efectiv, am dat buzna inăuntru impins de la spate de o mare de entuziasti, dupa ce Nae Bedros a descuiat usa sediului gol. Cred că Nae Bedros primise cheia, nu mai ţin minte exact. Erau acolo, in acelasi rînd cu mine, Dinu Patriciu si Tariceanu. Nu stiu ce Dumnezeu fusese acolo inainte. UTC? BTT? Stiu insa cu siguranta ca sediul PNL primise si „acvariul“ lui Neala de la BTT. Eram toti acolo, rosii la fata, entuziasmati, gata pregatiti… nu stiu pentru ce. Am prieteni care la zece zile dupa schimbarea regimului si-au luat bilete de avion si au zburat din tara. Eu nu eram interesat de o schimbare de peisaj, voiam sa stau sa construiesc o democratie in cel mai scurt timp. Da, si dacă stau bine sa ma gandesc, nu zic ca regret, desi trebuie sa recunosc ca eram cam naiv in privinta asta. Am stat sa incerc sa fac cat am putut. Profesional vorbind, in ultima instanta speram sa ajung profesor de filozofie pe undeva prin Romania. In Bucuresti – pentru ca sunt din Bucuresti si nu cred ca aveam de gand sa merg in alta parte. Dar apoi, cand am vazut ca nu prea mergea treaba asa cum imi imaginasem eu, ca lucrurile nu se miscau, entuziasmul meu a cam intrat la apa, desi eu nu sunt genul de om care se blazeaza usor. Dar poate si interesele mele se schimbasera intre timp sau viata ma schimbase. Pe cand eram student la filozofie, mergeam si la serviciu. Trebuia sa si traiesc. Ma rog, eram inginer la o intreprindere bucuresteana care acum am inteles ca nu mai exista. Si a fost o perioada destul de grea pentru mine. Mai fugeam la cursuri din cand in cand, sa nu ma observe nimeni. Dar, in fine, mi-am terminat studiile la filozofie si am plecat… si asta a fost tot.

REF: Cu ce vis ai plecat din Romania, in 1996? Ti l-ai implinit?
C.C.: Visul meu a fost sa fac un doctorat in filozofie si asta am si facut. Am plecat in 1996, in Canada, la doctorat, pe care l-am terminat in 2003.

REF: Ce bagaj de cunostinte ti-a adus Romania si ce au insemnat studiile in strainatate?
C.C.: Partea fundamentala a formarii mele profesionale si intelectuale se datoreaza sistemului de invatamant romanesc si profesorilor mei de filozofie si electronica. De acolo am 80% din bagajul meu de cunostinte. In strainatate mi-am perfectionat aptitudinele. Si, din pacate, desi eu imi inchipui ca romanul de rand priveste studiile in strainatate ca fiind lucruri fantastice, eu cred ca ar trebui sa ne moderam opiniile mult prea pozitive la adresa universitatilor din Occident. Eu am avut profesori fantastici in filozofie, puteau sa le dea lectii oricand profesorilor din strainatate pe care i-am cunoscut ulterior. Asa ca, desi oamenii se uita cu jind la universitatile occidentale, profesorii mei de la filozofie si electronica erau fie tot atat de bine pregatiti, fie, de cele mai multe ori, mult mai buni. Un lucru la care universitatile de peste Ocean sunt indiscutabil mult mai bune este aspectul „glitz and glamour“. De exemplu, aici decernarea diplomelor se face cu surle si trambite. Imi aduc aminte cum mi-au dat mie diploma de inginer electronist in Bucuresti. Am fost adunati intr-un amfiteatru de catre secretara, am fost strigati unul cate unul si ne-au fost inmanate diplomele dupa ce fusesera decupate dintr-un catalog. Si cam atat. Nu-mi aduc aminte sa fi asistat vreun profesor, daramite decan, la „ceremonie“. Cu toate acestea, consider ca diploma de inginer electronist e cea mai valoroasa pe care o am. Am muncit cel mai mult pentru ea si a fost cea mai dura dintre toate. Efortul si volumul de cunostinte care mi-a fost injectat au fost colosale.

Interviul integral poate fi citit in Dilema Veche


Romanian Education Foundation, 27 Ianuarie 2013
This entry was posted in Noutati, Uncategorized. Bookmark the permalink.

Comments are closed.