Interviu cu Anca Pusca, profesor la Goldsmiths University, Marea Britanie

Anca este profesor de Studii Internationale la Goldsmiths University din Londra, si o fidela sustinatoare a programelor de dezbateri internationale. Anca a plecat in SUA in 1997 cu o bursa de dezbateri si de atunci nu s-a mai intors. Am discutat cu ea despre performantele romanilor in concursurile internationale de dezbateri, despre cluburile de dezbateri in Romania, dar si despre diferentele dintre sistemul de educatie in Anglia si SUA.


REF: Povesteste-ne cum ai ajuns sa iti faci studiile de licenta in SUA
Anca Pusca: Eu nu ma gandeam sa merg la studii in strainatate. Ba din contra, chiar ma pregatisem sa merg la o universitate din Timisoara sa studiez limbile straine. Vroiam sa fac Engleza – Franceza si deja eram pregatita pentru examene. Cu o vara inainte de a termina liceul am fost la un concurs international de dezbateri in Praga si acolo am cunoscut mai multi profesori de la diverse universitati din SUA care predau studii retorice si de comunicare. Si unul dintre acesti profesori a fost atat de impresionat de studentii din Europa de Est prezenti la concurs incat s-a hotarat sa convinga universitatea de unde venea sa ofere o bursa pe an unuia dintre acesti studenti. Si a reusit si eu am fost prima care a obtinut bursa asta in 1997. Si asa am ajuns in Maryland la Towson University. Dupa mine au urmat multi altii. Towson inca ofera cateva burse de dezbateri pe an elevilor de liceu din toata lumea.

REF: Spre deosebire de sistemul de educatie romanesc, in sistemul anglo-saxon de educatie se pune foarte mult accentul pe activitatile extracurriculare: participarea in echipe de dezbateri si concursuri internationale, asistenta in cercetare sau participarea la editarea jurnalelor de specialitate. De ce conteaza aceste activitati atat de mult si ce competente dezvolta ele?
A.P.: Aceste activitati conteaza pentru ca majoritatea isi aleg activitati care au de a face cu cariera pe care vor sa o urmeze in viitor, si multe dintre activitatile acestes sunt legate de anumite cariere. De exemplu, cei care intra in cluburile de dezbateri de obicei urmeaza o cariera in politica sau in avocatura, pentru ca iti dezvolta aptitudinile retorice, te invata cum sa construiesti un argument, sa vorbesti in public, cum sa scrii un discurs, sau care sunt lucrurile la care trebuie sa te gandesti ca sa convingi o audienta si asa mai departe.
Cei care intra in activitati extracurriculare o fac pentru a se distinge intr-un fel sau altul de ceilalti. Atat in Anglia cat si in SUA sistemul e unul foarte competitiv si atunci studentii ambitiosi fac orice ca sa aiba un avantaj comparativ.
In plus, inveti foarte multe lucruri. Activitatile extracurriculare dezvolta o cu totul alta etica de munca, iti ofera mai mult libertate de gandire si te introduce unui alt grup de oameni. Aici iti faci prieteni care au aceleasi pasiuni, care o sa urmeze aceeasi cariere ca tine, si atunci iti formezi un network. Acestia sunt oamenii care in cele mai multe cazuri vor ramane in viata ta de-a lungul timpului in momentul in care fiecare isi va gasi cate un serviciu si asa mai departe.

REF: Cum au evoluat de-a lungul anilor cluburile de dezbateri in Romania?
A.P.: Programul de dezbateri a inceput in Romania in 1995 si eu am plecat in 1997. In acei doi ani programul de dezbateri s-a dezvoltat foarte mult pentru ca era mult entuziasm in randul tinerilor. Cum nimeni nu avea alte activitati extracurriculare, multi vroiau sa intre in aceste cluburi. Si erau cluburi in toata tara. Era o oportunitate pentru majoritatea dintre noi sa intalnim alti liceeni intr-un context care chiar daca era oarecum academic, nu era unul formal. Intre timp programul s-a schimbat destul de mult pentru ca au scazut mult fondurile. Si in momentul in care programul a trebuit sa faca strangere de fonduri n-au supravietuit decat cateva dintre ele. Dar programul inca exista in Romania si in unele centre este chiar puternic. In Iasi, Bucuresti, Cluj, chiar si Timisoara, Arad. La momentul actual cred ca sunt mai puternice cluburile la nivel universitar decat cele de la nivel de liceu. Echipele de dezbateri care au participat la concursuri internationale s-au descurcat intotdeauna foarte bine, si in cele mai multe cazuri ajung in top zece sau in finale, in semifinale. Multi dintre ei merg acum la World Debating Championships si se descurca foarte bine. Da, echipele noastre s-au descurcat intotdeauna bine pentru ca studentii nostri vorbesc foarte bine engleza si se pregatesc bine.

REF: De ce interesul atat de scazut in Romania fata de dezbateri, mai ales in contextul in care dezvolta atatea aptitudini, precum spuneai si tu? Oamenii nu prea au cunostinta despre aceste programe.
A.P.: Nu cred ca putem vorbi neaparat de un interesul scazut fata de aceasta activitate. Cred ca in general fondurile pentru ONG-uri, si in general pentru aceste tipuri de activitati sunt relativ mici. Pentru ca aceasta este o activitate care ideal s-ar dezvolta in majoritatea universitatilor si a liceelor. E foarte greu sa o sustii din exterior pentru ca nu are un impact imediat si rezultatele sunt greu masurabile. Si oamenii in general sunt reticenti sa finanteze asemenea programe. Trebuie cumva sustinuta din interior. Finantarea poata sa vina eventual de la guvern, dar deja investitiile in educatie sunt mici si se bazeaza mai mult pe infrastructura. Au alte prioritati si din exterior nu prea ai de unde sa accesezi fonduri de lunga durata. Poate se gasesc bani doar pentru participarea la un concurs, dar asta nu asigura sustenabilitatea pe termen lung.

REF: Si ce crezi ca se poate face din interior, din cadrul universitatilor, pentru dezvoltarea acestor centre de dezbateri?
A.P.: Universitatile pot face relativ mult, pentru ca aceste centre nu au nevoie de foarte mult. Nu au nevoie decat de un spatiu unde sa se intalneasca studentii, un birou, un calculator, un loc unde sa ai un fel de punct central de contact. Si in rest nu ai nevoie de foarte multe. Ce e mai costisitor, asa cum si spuneam, e participarea la concursuri, organizarea de concursuri, pentru ca atunci deja vorbesti de nevoia unui hotel unde sa stea participantii, spatiul universitatii pe care sa il poti folosi de-a lungul concursului si asa mai departe. Acolo intervin costurile mai mari. Si bineinteles atunci cand echipele trebuie sa calatoreasca in afara tarii, care pentru multi sunt mai atractive decat concursurile din tara.

REF: Tu ai studiat si ai fost profesor de-a lungul anilor atat in SUA su in Marea Britanie. Care sunt diferentele intre sistemul educational american si cel britanic?
A.P.: Nu exista un singur sistem educational in America si Marea Britanie. Sistemul privat difera foarte mult in ambele tari de sistemul public. In SUA, in fiecare stat ai cate o universitate mare publica si pe langa ea ai universitati private. Dar cele mai bine cotate universitati sunt in general, cu cateva exceptii, universitatile private, care sunt foarte scumpe. Asadar una din marile diferente sunt diferentele de cost. De obicei chiar si o universitate publica in SUA e mai scumpa decat in Anglia, cu toate ca si aici in ultimul an s-au triplat costurile universitare. Dar cred ca in general costurile raman mai mari in SUA decat in Anglia, ceea ce inseamna ca accesul la anumite universitati variaza foarte mult. In acelasi timp universitatile din America ofera mult mai multe burse decat cele din Anglia. Aici in Anglia e foarte rar sa primesti o bursa pentru studii universitare, si si atunci cand primesti bursele sunt foarte mici si de obicei partiale.
O alta diferenta la nivel universitar este durata studiilor. In Anglia studiile de licenta dureaza trei ani si sunt urmate de obicei de un an de master. Deci in patru ani obtii si un BA si un MA. In Anglia, la fel ca in Romania, te specializezi mult mai repede. Stii de la bun inceput in ce domeniu vrei sa intri si trebuie sa aplici direct la anumite departamente. Deci in momentul in care intri la anumite Departamente, intri intr-un anumit Departament de studii politice, sociologie si asa mai departe.
In SUA pe de alta parte studiile de licenta dureaza patru ani si sistemul e total diferit. Multi studenti raman doar cu studiile universitare si incep sa lucreze imediat ce si-au finalizat BA-ul. Sistemul american in general se bazeaza pe un liberal arts system. Ceea ce inseamna ca studiile de licenta nu sunt neapara vazute ca studii de specialitate, ci studii generale. In primii doi ani urmezi diferite cursuri din diferite domenii, si abia apoi iti alegi in ce vrei sa te specializezi, si ai un fel de mini specializare in ultimii doi ani, dar specializarea se intampla in general in studiile postuniversitare. Atat in avocatura cat si in medicina, studii politice si asa mai departe. Studentul din SUA are mult mai multe cursuri din care sa aleaga, si in general, trebuie sa ia mult mai multe cursuri de-a lungul celor 4 ani de studiu. In Anglia ai in schimb doar 3 ani de studiu, mai multe restrictii, mai putine cursuri, si semestre mult mai scurte. Studiul se bazeaza mult mai mult pe ideea de studiu individual.
Pentru ca majoritatea universitatilor in Anglia sunt universitati publice serviciile pe care ti le ofera nu sunt la fel de bune ca cele din SUA. Sigur, nu generalizez, asta variaza in functie de universitate, dar in general universitatile private din America au campusri foarte mari, au biblioteci enorm de mari si bine stocate in comparatie cu universitatile din Anglia, au tot felul de alte birouri care te ajuta sa te pregatesti pentru o cariera, studii in strainatate, suport pentru cariera, limbi straine. Sigur, ele exista si aici dar nu au aceleasi fonduri si nu sunt la fel de bine dezvoltate ca cele din SUA.

REF: Pentru a deveni competitiva, o universitate publica ar trebui sa se transforme intr-o universitate privata?
A.P.: Nu cred ca pentru asta trebuie sa te transformi neaparat din universitate publica in universitate privata. O universitate publica ofera un numar mult mai mare de studenti. In sensul ca majoritatea isi permit sa mearga la o universitate. O universitate privata, o data ce impune anumire costuri, e mult mai greu de accesat pentru multi.

REF: Crezi asadar în parteneriatul mediul public – privat in educatie?
A.P.: Cred ca acesta este viitorul. Si aici in Anglia presiunile care se pun asupra universitatilor publice sunt din ce in ce mai intense. Statul nu poate sa sustina universitatile la nivelul competitional din ce in ce mai ridicat. Pentru a fi competitiv ai nevoie de investitii in infrastructura, investitii mult prea mari ca sa fie sustinute doar de stat. Si ai nevoie de ajutor exterior. Nu neaparat dintr-un singur loc, din mai multe locuri. Asociatii cu alte universitati si asa mai departe.

A doua parte a interviului aici

Romanian Education Foundation, 15 Dcemebrie 2012
This entry was posted in Noutati, Uncategorized. Bookmark the permalink.

Comments are closed.