Interviu REF cu Adrian Ilie


REF: De ce ai ales sa iti continui studiile in SUA? In 2000 erai programator. Practic, la acea vreme, faceai parte din acea categorie “selecta” a studentilor care studiau si aveau si un serviciu platit in acelasi timp.
Adrian Ilie: Din ambitie. Imi doream mai mult si am vrut sa imi demonstrez in primul rand mie ca o pot face. Ca sa ma ambitioneze, tatal meu imi spunea mai in gluma, mai in serios ca daca nu invat o sa ajung sa am grija de stupina in care, copil fiind, mi-am petrecut multe veri. Prin ambitia mea am vrut sa rasplatesc cum am stiut eu mai bine efortul pe care l-au facut parintii mei pentru a ma sustine la studii. Si nu puteam face asta decat obtinand rezultate de care sa poata fi mandri. Dupa ce am obtinut un rezultat bun la testul TOEFL si dupa incurajarea primita de la indrumatorul meu de licenta, mi-am spus “Gata, asta e!”. Si m-am ambitionat si mai tare.

REF: Cum te-ai descurcat financiar sa iti acoperi taxele de admitere si de scolarizare in SUA?
A.I: Dupa ce am fost admis la Cibernetica in Bucuresti am avut noroc cu fratele meu care tocmai absolvise Scoala de Ofiteri. Desi locuiam impreuna am avut noroc ca platea el toate cheltuielile de cazare. Bursa de merit de la facultate era mica si daca eram singur sigur nu mi-ar fi fost de ajuns. Parintii ne-au sprijinit foarte mult si in acea vreme chiar si mancarea pregatita de mama in fiecare saptamana conta enorm de mult. In ultimii ani de facultate situatia s-a mai schimbat pentru ca am inceput sa lucrez cu jumatate de norma si am reusit sa strang ceva bani pentru plecare. REF m-a ajutat cu sustinerea examenului GRE. La acel moment eu castigam foarte putin, cred ca erau vreo 100 de dolari pe luna. Iar apoi, taxele de scolarizare nu a trebuit sa le acopar eu din fericire. Dupa ce am dat testul GRE am aplicat la 10 universitati bine clasate in SUA. Imi aduc aminte ca am aplicat doar la universitati care mi-au promis ca imi vor evalua aplicatia fara plata taxei de admitere. Unele au raspuns, altele nu. Am fost acceptat in cele din urma la 3 universitati: Texas, Purdue University si University of North Carolina. Am ales-o pe cea din urma. La departamentul la care am fost acceptat exista si exista si acum un program de finantare pentru studenti, care garanteaza automat suportul financiar pentru cei admisi, adica plata taxelor de scolarizare, a asigurarii de sanatate si oferirea unui salariu pentru munca de asistent in cercetare sau in predarea cursurilor. De-a lungul anilor am fost cercetator asistent in mai multe grupuri de cercetare. Am avut norocul ca BASE-IT, ultimul proiect la care am lucrat, sa fie in domeniul in care mi-am scris teza de doctorat, ceea ce mi-a permis sa lucrez la teza fara sa-mi impart timpul intre doua sarcini fara legatura una cu cealalta.

REF: E mai usor azi pentru un student roman sa studieze in strainatate decat era in 2000?
A.I: Eu cred ca da. Acum e mai usor in primul rand cu vizele. Imi aduc aminte cate hartii a trebuit sa fac eu ca sa pot pleca. Si Romania de azi nu e ca cea de pe vremea mea. Acum e mai usor si pentru un student sa isi gaseasca un serviciu relativ bine platit in Romania. Cei care nu au posibilitati financiare pot lucra 2-3 ani inainte si sa se pregateasca de plecare. Iar oportunitatile in strainatate sunt la fel de multe. Multe universitati ofera asistenta financiara dupa nevoile fiecaruia. Banii primiti nu sunt multi, dar oricine se poate descurca. Eu ii incurajez pe toti studentii buni sa aplice.

REF: De ce ai ales UNC acum 12 ani si ce te-a determinat sa ramai legat de aceasta universitate pana in prezent?
A.I: UNC a fost cea mai bine clasata din cele 3 universitati care m-au acceptat, iar persoanele cu care am corespondat prin email au fost deosebit de amabile. Luasem legatura si cu niste studenti romani care m-au ajutat. Si acum pastrez legatura cu multi dintre ei. La UNC am intalnit oameni minunati din toate colturile globului si aici mi-am cunoscut si sotia. Imi place aici si in prezent imi petrec doua zile pe saptamana la universitate, ca cercetator postdoctoral.

REF: Ne poti vorbi mai mult despre acest proiect de cercetare la care lucrezi?
A.I: Proiectul “Avatar” este un proiect multi-anual de cercetare realizat impreuna cu Media Development Authority of Singapore (NTU) si condus la UNC de prof. Greg Welch si prof. Henry Fuchs, si care este sponsorizat de The Office of Naval Research (ONR), UNC si NTU. Proiectul exploreaza o multitudine de aspecte implicate in intruparea fizica a persoanelor virtuale, inclusiv a celor aflate la distanta. Una dintre aplicatiile proiectului este si avansarea teleprezentei de la stadiul actual (Skype) la tehnologii care sa permita interactiunea cu persoane aflate la mare distanta in mod natural, ca si cum s-ar afla in aceeasi incapere. Ceea ce ne dorim noi este sa oferim persoanelor sau grupurilor de oameni care nu se pot deplasa intr-un anumit loc din varii motive, modalitate naturala de a interactiona cu un “avatar” al persoanei cu care doresc sa interactioneze.
Actualmente avem mai multe avataruri cu care lucram, pentru ca ne ocupam in paralel cu mai multe aspecte ale cercetarii, dar avatarul cu care lucrez personal este o versiune speciala a unui robot umanoid numit RoboThespian. El este deocamdata singurul avatar care poate reproduce gesturile persoanei aflate la distanta, si noi il folosim in principal pentru a imbunatati fidelitatea cu care reproduce gesturile. Celelalte avataruri pot misca doar capul si sunt folosite pentru a studia diverse tehnologii de captura si reproducere a fetei persoanei aflate la distanta. Eu personal lucrez direct cu studentii la implementarea diverselor tehnologii care sa asigure reproducerea cat mai fidela a gesturilor si expresiilor faciale ale persoanei aflate la distanța si pastrez legatura cu fabricantul.
In ultimele luni am folosit robotul chiar si pentru un proiect de arta: o piesa de teatru in care un actor poate “interactiona” cu el insusi.

REF: Cat la suta esti un produs al sistemului educational roman si cat la suta a celui american?
A.I: Cronologic vorbind, doua treimi sunt un produs al scolii romanesti. Principalul produs al companiei mele foloseste din plin ce am invatat in Romania. In cercetare in schimb folosesc mai mult ce am invatat aici.

REF: Cum ai compara diferentele dintre educatia primita in Romania si cea primita in SUA?
A.I: In Romania la ASE am facut cursuri foarte utile pentru mine. Dar in acelasi timp programa ma obliga sa fac si cursuri care ulterior s-au dovedit a fi inutile. Nu stiu cum e acum, dar pe atunci multi profesori veneau la curs si dictau, iar noi scriam. Ca sa obtin note bune, la unele din cursuri trebuia doar sa tocesc. Pe de alta parte, in SUA totul e la un alt nivel. Se pune accent mai mult pe practica, pe tehnologie, si se invata pe tot parcursul anului, nu doar in sesiunea de examene. Aici am invatat si ce e cercetarea.

REF: Tu detii in paralel si propria afacere de software, Intelligent Development Corporation. Cine sunteti si ce faceti?
A.I: Cu afacerea sunt abia la inceput si momentan firma lucreaza la un singur proiect. Este vorba despre o aplicatie pentru un sistem special destinat scolilor pentru copii cu nevoi speciale. Aplicatia este responsabila cu stocarea si manipularea majoritatii datelor referitoare la studenti, profesori, cursuri, personal auxiliar si servicii speciale. Noi practic furnizam date si extragem statistici pentru alinierea scolilor la noile cerinte ale statului New York si ale guvernului federal al SUA pentru imbunatatirea sistemului de educatie. Cerinta cea mai importanta se leaga de evaluarea si recompensarea profesorilor in functie de performantele elevilor, iar programul nostru practic asta face, ajuta la cuantificarea majoritatii aspectelor legate de relatia elev-profesor. In urmatoarele luni sper sa pot in sfarsit demara alte proiecte care au fost pana acum in asteptare. Avem inca un proiect cu acelasi client si vrem sa ne extindem si in domeniul aplicatiilor pentru tablete si telefoane mobile pentru industria de servicii (avem doua aplicatii in asteptare). Fratele meu coordoneaza echipa din Romania, fosti colegi. Ei sunt angajati pe termen scurt si au sarcini punctuale, in functie de nevoi. Dar in general se ocupa de partea de rapoarte, extragerea datelor din baza de date conform unor anumite criterii, adesea agregate sub forma de statistici, care e o munca relativ independenta. Iar eu ma ocup aici de restul. Aveam in Romania 4 persoane cu care colaboram frecvent (din nefericire unul dintre ei nu mai este printre noi) si alti 4-5 colaboratori cu care am lucrat sporadic.

REF: Multe voci spun ca plecarea tinerilor din Romania este o pierdere majora pentru dezvoltarea Romaniei. Cum privesti tu lucrurile?
A.I: Sunt de acord. Eu personal as putea fi considerat o pierdere pentru Romania. Dar inca lucrez cu romani, am colaboratori si proiecte finantate de aici si implementate in Romania. In cercetare lucrez doar cu americani, dar in afacere am reusit sa implic si romani. Eu sper ca pe viitor sa pot fi in masura sa angajez cat mai multi colaboratori romani permanenti. Practic, eu cred ca pe termen lung nu vorbim de o pierdere. Sigur, ideal ar fi ca o parte din romanii plecati sa se intoarca acasa si sa puna mana de la mana ca sa faca ceva concret.

REF: Si de ce nu te intorci in Romania? Deja lucrezi cu romani in firma ta. De ce sa faci din SUA ce ai putea face din Romania?
A.I: E foarte greu. In primul rand eu am deja o viata aici, o familie, un copil caruia trebuie sa ii asigur viitorul. Nu am timp sa ma gandesc la asta. Romania ofera multe oportunitati, dar de fiecare data cand imi intorc urechea spre tara nu aud decat despre scandaluri politice. Nimic bun nu ajunge la mine. E birocratie mare si coruptie. Fratele meu incearca sa ma scuteasca in general de detalii, dar cand vorbim mereu imi spune prin ce peripetii birocratice a mai trecut. In Romania e si foarte greu sa obtii un contract, e mult nepotism. Criteriile nu sunt transparente. Iar noi, pentru ca suntem o firma mica, avem sanse mai putine. In SUA lucrez pe proiecte, iar aici cel putin procedurile de contractare sunt extrem de clare si de transparente. Din pacate si aici e greu de razbit cu o companie mica, dar nu e imposibil. In plus, mie imi place sa fac cercetare, iar proiectele mari se dau fie la firme mari, fie la universitati. De aceea am ramas aproape de universitate. In Romania cred ca e mai greu sa faci cercetare, mai ales cu un titlu obtinut in afara.

REF: De ce consideri ca este mai greu sa faci cercetare in Romania?
A.I: Cred ca nu exista o cultura a cercetarii. La stadiul actual, Romania in general si studentii romani in special ar beneficia mai mult de pe urma publicarii unor lucrari la conferinte prestigioase, decat de pe urma organizarii de conferinte si simpozioane locale de mai mica amploare. Astfel de deplasari la conferinte deja consacrate, desi poate greu de finantat, ar oferi sanse inestimabile de largire a orizontului studentilor care reusesc o astfel de performanta. Olimpicii internationali ai Romaniei sunt doar un exemplu, si contribuie enorm la imaginea tarii in strainatate.

REF: Ai crescut mult de acum 12 ani cand ai plecat din tara. Faci cercetare, detii propria afacere… Cum reusesti sa le faci pe toate?
A.I: Cu multe nopti nedormite. Nu, serios vorbind, prin multa munca. Lucrez mult, pana tarziu in noapte. Seara petrec timpul cu familia, iar dupa ce adorm baietelul si sotia fac programare si vorbesc cu colaboratorii din Romania. Ziua, de doua ori pe saptamana merg la universitate pentru cercetare, iar in restul zilelor ma ocup de aspectele care necesita contactul cu colaboratorii de aici.

REF: Asadar secretul succesului este nesomnul?
A.I: As spune ca secretul succesului este perseverenta. Multa perseverenta si ambitie.

REF: Si ce se intampla daca esuezi?
A.I: Exista o vorba: “Daca cineva iti inchide o usa, intra pe fereastra!”. Perseverenta.

REF: Care ar fi sfatul tau pentru tinerii romani care doresc sa studieze in strainatate?
A.I: Sa munceasca mult si sa se pregateasca din timp. Aici nu e ca in Romania, unde se invata doar in sesiunea de examene. Trebuie sa se pregateasca foarte bine la materia pe care vor sa o aprofundeze in strainatate. La facultate aici e aproape ca la liceu in Romania: se dau teme la fiecare curs si teste de mai multe ori pe semestru. Partea buna e ca romanii sunt in general bine priviti in strainatate, pentru ca s-au dovedit a fi foarte destepti si adaptabili. Aici e un sistem meritocratic, si cine munceste ajunge acolo unde doreste.

REF: Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa spunem ca Adrian nu ar fi ajuns in SUA si acum s-ar fi aflat in Romania. Unde ar fi fost el acum?
A.I: Probabil ar fi avut un doctorat si ar fi predat la o universitate / ar fi fost implicat intr-o afacere / ar fi angajat la o companie multi-nationala. Am fosti colegi care sunt acum profesori si colegi care lucreaza la companii prestigioase in strainatate dupa un doctorat in Romania. Din pacate nu stiu insa pe nimeni care sa fi inceput o afacere in Romania pe cont propriu si sa o fi dezvoltat pana la a o face cunoscuta in strainatate.

Romanian Education Foundation, 9 octombrie 2012
Interviu REF cu Arghir Zarnescu


REF: De unde vine pasiunea pentru matematica?
A.Z.: Cred ca la inceput a fost oportunitate si abia apoi s-a transformat in pasiune. In parte a fost probabil si o forma de rebeliune fata de parinti. Tatal meu e sculptor si mama e graficiana. Când eram mic chiar desenam. Dar când am ajuns la scoala, in clasele primare, am vazut ca ma descurc mai bine decât altii la matematica si a inceput sa imi placa. Daca esti bun la ceva exista o tendinta naturala sa te axezi pe acel ceva. Când am inceput sa particip la olimpiade si sa iau premii a inceput de fapt totul. Matematica e un fel de puzzle care iti da mereu impresia ca poti intelege unele lucruri mai bine. De exemplu, eu am facut matematica aplicata, modele pentru sisteme fizice, si m-a atras ideea ca matematica riguroasa poate duce la intelegerea unor fenomene naturale.

REF: Ce poate descoperi in materie de fenomene naturale un cercetator in matematica?
A.Z: Este surprinzator cum niste ecuatii pot sa prezica atât de multe. De exemplu, sa ne gândim la eclipse. Ecuatiile nu sunt prea complicate, dar poti sa prezici cu mii de ani inainte si data si ora exacta când se va intunece soarele.

REF: Care a fost descoperirea care te-a entuziasmat cel mai mult?
A.Z: A fost ceva destul de abstract, dar intr-adevar a fost ceva care m-a multumit. Dupa multi ani de munca. Cred ca s-a intâmplat la 3-4 ani dupa doctorat. Abia atunci am obtinut ceva ce m-a multumit. E cam greu sa explic publicului larg despre ceea ce e vorba in termeni simpli. E ca si in arta, doar daca ai ochiul format poti sa iti dai seama ce vrea sa spuna artistul. E vorba despre aproximarea unor multimi speciale.

REF: Ne poti povesti despre proiectele tale de cercetare?
A.Z: Momentan lucrez la câteva proiecte diferite, dar toate au legatura cu fluidele. Sunt fluide mai obisnuite, precum apa si aerul, dar si fluide mai exotice, precum cristalele lichide. Intentionez sa imi extind studiile si inspre fluide complexe care au o componenta biologica. Toate acestea presupun insa interactiuni nu numai cu matematicieni ci si cu fizicieni, chimisti si biologi.

REF: Ce ai dori sa descoperi cu cercetarile tale? Ai un vis?
A.Z: Sunt mai multe lucruri pe care mi-ar placea sa le explorez, in mai multe directii. Cât despre vise… imi aduc aminte ca am avut un vis cu care am plecat de la Iasi. In timp ce eram student am citit o carte scrisa de Ciprian Foias si de Peter Constantin despre ecuatia Navier-Stokes care descrie miscarea fluidelor. Si am vrut sa studiez mai multe despre asta. Când am plecat la studii in Chicago, eu de fapt am plecat pe urmele unuia dintre cei doi, Peter Constantin, care in acel moment era profesor acolo. Bine, dupa ce am ajuns acolo am facut altceva, teorii mai complexe. Intr-o anumita masura, am pornit cu aceasta idee, dar acolo am descoperit multe alte lucruri interesante.

REF: Când ti-ai dat seama ca vrei sa studiezi in strainatate?
A.Z: Când mai aveam un an de studiu la facultate mi-am dat seama ca principala mea optiune la finalul studiilor este sa ma fac profesor de liceu sau de gimnaziu in România. Iar eu vroiam sa fac cercetare. Ce m-a impins inainte a fost ambitia, dar si o stare de disperare, pentru ca mi-am dat seama ca in România mai mult nu se poate face, si daca vreau sa ma dezvolt pe cercetare, din pacate, trebuie sa plec. Imi aduc aminte ca profesorii mei au fost dezamagiti si intristati ca toata lumea pleaca. Se instaurase deja o traditie, ca primii din fiecare an sa plece. Si eu practic am mers pe aceeasi linie.

REF: In România nu se putea face cercetare?
A.Z: Se putea si se poate face cercetare dar numai la un anumit nivel. Si este unul redus si din pacate devine din ce in ce mai redus. Adevarul e ca toti tinerii pleaca si cei ramasi, impresia mea e ca sunt mai deconectati de cercetarea de la nivel global. Si este inevitabil. Cu cât cresti in vârsta cu atât rata de conectare la ceea ce e nou scade. Plus ca România are nevoie de investitii mai mari in cercetare. In era globalizarii cel care are cele mai multe cunostinte o sa o duca cel mai bine in cele din urma. In momentul in care o sa se realizeze acest lucru la nivel guvernamental si o sa se investeasca cred ca lucrurile vor merge mai bine.

REF: Este doar de datoria guvernului sa faca investitii in cercetare?
A.Z: Ar fi si de datoria mediului privat sa o faca, dar din pacate la noi mediul privat este foarte prost dezvoltat. Si lipseste o anumita cultura. Chiar si in strainatate, in mediul privat trebuie sa exise o anumita masa critica care sa poate sa faca investitii in cercetare. Din pacate in România nu exista aceasta masa critica la nivel privat. In plus trebuie facute investitii mari. Vorbim aici de o chestiune destul de complexa. In sensul ca exista proiecte care au ca scop rezultate imediate, precum imbunatatirea unui produs, si asta este in interesul imediat al companiilor. Dar apoi exista si acele proiecte de cercetare mai pura, cu bataie mai lunga, cu o durata de pâna la 100 de ani, unde statul e cel care investeste. Trebuie sa existe o balanta intre cele doua. Pe de alta parte ambele costa foarte mult si presupun interactiuni intre public si privat dar si intre discipline uneori. Eu de exemplu lucrez foarte mult pe fenomene fizice si interactionez foarte mult cu cercetatori din diferite domenii.

REF: De ce nu sunt companiile dispuse sa investeasca in cercetare in România? Si la noi sunt prezente firme precum Pfizer, HP, Samsung etc.
A.Z: Intr-adevar, HP este o firma extrem de mare si investeste mult la nivel global in cercetare. Si chiar am avut interactiuni cu HP. Cercetarea pe cristale lichide este una din directiile pe care ma axez eu acum si ei finanteaza astfel de studii. Dar ei nu au sectii de cercetare in România. Au in Anglia un centru de cercetare, in Bristol. Acolo exista mari clustere de cercetare. Cât despre investitia in România a companiilor mari, acestea cauta sa investeasca in locuri unde forta de munca este foarte ieftina sau foarte bine educata. Din pacate România nu mai intra in niciuna din aceste doua categorii.

REF: Dupa ce ti-ai incheiat studiile doctorale te-ai intors la Oxford ca postdoctoral research assistant. Cum s-a intâmplat?
A.Z: Nu mi-am dorit neaparat Oxford. Am vrut sa ma intorc in Europa si a fost un concurs de imprejurari. Imi cautam slujba si s-a ivit acest post pentru care am candidat si spre surpriza mea chiar l-am luat. Mi-am facut bagajul si am plecat. De altfel lumea e foarte diversa si libertatea de miscare ii poate permite oricui sa gaseasca o slujba in Japonia, in Asia, oriunde in general. Pe mine nu m-a impresionat in mod deosebit SUA si mi se pare ca exista o cultura americana, ceea ce s-ar chema workaholic. Sa muncesti pâna la ora 24. Nu conteaza atât de mult ceea ce produci, cât orele de munca. Cred ca in Europa exista un echilibru mai bun intre viata si munca si se pune accentul mai mult pe ce produci efectiv si nu câta munca faci. Si acesta a fost motivul principal, plus sa fiu mai aproape de familie. Dar, per total, cred ca Europa e mai apropiata cultural de mine. In plus, eu cred ca exista o migratie a creierelor spre Europa in ultimii ani. Exista programe europene care isi propun dublarea banilor investiti in cercetare. Persoane de oriunde din lume pot sa propuna proiecte de granturi si Europa ii finanteaza pe cei mai buni. Si banii investiti in cercetare cresc in fiecare an.

REF: Ce inseamna experienta Oxford pentru un tanar?
A.Z: Probabil cele mai bune locuri din lume pentru un student sunt Oxford si Cambridge. Raportul dintre facultate si studenti este cam 1/2. Deci studentii au posibilitatea de a interactiona câteva ore pe saptamâna, direct cu profesorii, in grupuri de 2-3 pâna la 6. Nicaieri in lume nu o sa gasesti ceva mai personalizat. Pe de alta parte, pentru un profesor este mult mai multa munca decat in alte parti. Si ma refer aici la profesorii asistenti care stau in campus permanent. Acestia in general sunt la inceput de cariera si au foarte mult de lucru in special cu studentii. Au de predat foarte mult fata de o universitate normala si in general nu prea reusesc sa se dezvolte foarte mult pe plan academic. Cei mai cunoscuti profesori de la Oxford sunt cei care s-au dezvoltat in alta parte si apoi sunt recrutati de Oxford. Pentru mine acesta a fost si motivul pentru care am considerat a fi periculos sa ramân la Oxford. Posibilitatea de a avansa de la profesor asistent la profesor practic nu exista. Singura modalitate pentru mine de a avansa pe plan academic a fost sa plec. Te duci in alta parte, te dezvolti si daca esti bun apoi te intorci ca profesor la Oxford.

REF:Crezi ca aceste clase mici de care vorbeai mai devreme determina si nivelul atât de ridicat de pregatire al studentilor?
A.Z: Fara doar si poate. Cred ca este un factor foarte important faptul ca au o interactiune atât de apropiata cu oameni care pot fi chiar si premiati Nobel. Evaluarea si modul de predare sunt foarte individualizate. De exemplu, ca si membru al facultatii, un profesor trebuie sa aiba ceea ce se cheama pastoral duty, adica obligatii morale. Trebuie sa il intereseze si de cum este studentul din punct de vedere social, daca este echilibrat, daca are probleme. Se presupune ca trebuie sa fii prieten cu studentii pentru a le intariri aptitudinile sociale. Este in schimb un model foarte scump, si probabil o sa dispara incetul cu incetul. Taxele pe care trebuie sa le plateasca studentii sunt foarte mari. La nivel national, in Anglia, acum 10 ani nu trebuiau sa plateasca nimic studentii. Acum vreo 6 ani se plateau vreo 3 mii de lire pe an si anul acesta s-a ajuns la 9 mii de lire. Si abia acum se spune ca s-ar acoperi cât de cât costurile educationale. La Oxford costurile sunt si mai mari si sunt acoperite din donatii particulare in general.

REF: Si din aceste donatii particulare sunt acoperite si bursele?
A.Z: La nivel de studii de licenta da, dar bursele sunt foarte rare si sunt extrem de competitive. In general cei care vin la Oxford la studii de licenta isi acopera cheltuielile din resurse financiare proprii. De aceea se si spune ca Oxford-ul este universitatea celor bogati. 90% din studentii de acolo provin din familii extrem de instarite. Dar asta se intâmpla si la prestigioase universitati din SUA, precum Harvard, Priceton, Stanford si altele. La programele de master sau cele doctorale e altfel. Peste 50% sunt straini. Acolo exista mult mai multe oportunitati. La aceste programe nu trebuie sa platesti, ba mai mult iti dau si bani ca sa iti faci studiile si sa traiesti. Aproape toate pozitiile de dupa B.Sc. sunt finantate de Uniunea Europeana, Consiliul de Cercetare Britanic sau alte centre de cercetare. In general toate sunt pozitii de cercetare. Acolo sunt sanse reale de a obtine o bursa de studii si pentru români, dar sistemul de admitere nu este prea transparent. E mai usor sa te duci in SUA, cum am facut eu, sa dai un numar exact de teste, sa predai dosarul, pentru ca ei sa vada apoi exact unde te plaseaza in raport cu ceilalti. La Oxford e diferit. Pentru ca ei nu au teste. Practic ei pun accentul pe scrisori de recomandare si note. Eu cred ca sunt mai deschisi sa admita studenti care vin de la universitati din vest pe care ei le cunosc. Si probabil de aceea românii au mai mult succes in SUA in general.

REF:Care sunt principalele intrebari cu care ti se adreseaza un student la Oxford?
A.Z: In general cei care ma intreba despre Oxford sunt cei care vor sa stie cum se poate intra acolo. Care sunt calitatile si baremele pe care trebuie sa le ai ca sa ajungi acolo. Raspunsul e simplu. Una la mâna, trebuie sa ai rezultate academice impecabile. Dar sunt foarte multi care respecta acest criteriu. Ceea ce face departajarea este un sistem de interviuri in care te pun sa rationezi pe loc, te pun intr-o situatie in care sa gândesti cu forte proprii. In masura in care te descurci la fata locului si ii impresionezi, mergi mai departe, esti admis. Temele interviului sunt in general teme specifice domeniului pentru care aplica un student, dar ceva care nu se bazeaza pe cunostinte. Cunostintele sunt intr-adevar importante, dar nu suficiente. Ei vor sa testeze faptul ca poti sa gândesti de unul singur, nu ca ai invatat ceva, sau te-a invatat cineva. Si aceste lucruri tin in general de talent sau perspicacitate.

REF: Revenind la cariera ta. A fost tot un concurs de imprejurari si faptul ca dupa 5 ani in cercetare la Oxford ai ajuns profesor la o alta universitate britanica, Sussex University?
A.Z: Nu. imi doream sa ramân in Anglia. De altfel, ceea ce m-a determinat sa ramân in Anglia a fost experinta Oxfordului. Puteam sa plec si in Franta, dar am constatat ca din punct de vedere al cercetarii sunt avantaje in a fi in Anglia. Cel putin in domeniul meu. Francezii sunt ceva mai rigizi si mai indreptati spre rafinament decât spre descoperirea unor lucruri noi si interdisciplinare. Eu lucrez intr-un domeniu relativ restrâns si cred ca din anumite puncte de vedere exista mai multa libertate si mai multe posibilitati aici in Anglia.

REF: Cum privesti posibilitatea de a te intoarce in România ca cercetator si profesor?
A.Z: Este chestiunea de ce poti sa faci in România. Asa cum am spus, eu am ales Anglia si nu Franta pentru ca exista mai multe posibilitati de cercetare interdisciplinara, poti sa relationezi mai bine cu o gramada de oameni care sunt la nivel cutting edge, adica sunt la curent cu tot ceea ce se intâmpla acum in cercetare. Pâna acum oportunitatile de a face cercetare mi-au condus deciziile in viata. Iar oportunitatile aici sunt fabuloase in comparatie cu România. Din multe puncte de vedere ma tem ca sunt diferente extrem de semnificative intre România si Anglia. Exista un anumit nivel pâna la care universitatile românesti pot sa dezvolte tineri, dar o cercetare la frontiera noului presupune o interactiune de multe discipline si o masa critica. Trebuie sa fie suficient de multe idei, suficient de multe minti sclipitoare ca sa iasa ceva nou.
In România exista asa numitele centre de excelenta. Desi sunt o initiativa buna, ele nu au reusit inca sa convinga. Ar fi altceva daca ar veni 30-40 de oameni intr-un centru sa poata face ceva impreuna. Dar asa, singur, nimeni nu rezista si nu face performanta. Pentru ca mai devreme sau mai târziu va ajunge sa se simta foarte izolat si isi va dori sa plece inapoi. Cunosc tineri cu perspectiva care s-au intors in Romania pentru un timp dar s-au simtit izolati si incapabili sa evolueze profesional si pâna la urma s-au intors inapoi in vest.
Sigur, la baza acestor probleme stau si investitiile, dar marea problema este a mediului academic. Si un mediu academic plin de probleme – si ma refer aici de exemplu la plagiatul domnului Ponta – se vede foarte urât din afara si spune ceva despre nivelul academic intr-o tara. Ca sa nu mai vorbim de toti ministrii care au luat doctorate asa cum le-au luat. Si asta este ceva rau.
Mai apoi, e si o chestiune de dezvoltare generala a societatii. Conteaza foarte mult ambianta. De exemplu, in timpul comunismului poate nu erau resursele financiare atât de mari, dar exista un anumit respect si apreciere a societatii fata de cercetare. Dar eu sper ca lucrurile se vor dezvolta in masura in care cei de la conducere vor intelege ca economia bazata pe cunoastere poate fi mai productiva decât spre exemplu sa vinzi padurile sau sa exploatezi carbune. Ma rog, si ele au importanta lor, dar nu acolo este viitorul.
Revenind la centrele de excelenta, ele trebuie stimulate si mai mult pentru a atrage o cât mai mare masa critica de tineri care sa interactioneze in acest mediu. Si trebuie pastrati acolo. Cel putin pe mine, ca cercetator, asta m-ar interesa. Apoi, in domenii de cercetare precum chimie, biologie, fizica, e nevoie de foarte multi bani, enorm de multi. In general totul se reduce la o problema de bani. Când România va investi mai mult in cercetare, atunci inevitabil cercetatorii se vor intoarce.

Romanian Education Foundation, 25 septembrie 2012
Interviu REF cu Cristian Cocos


Originar din Romania, Cristian Cocos a beneficiat de sprijinul REF in anii 90′, iar in prezent are o cariera reusita in strainatate, lucrand la Mayo Clinic din Minnesota, SUA.

REF:Trebuie sa recunosc ca atunci cand ti-am citit prima oară CV-ul am ramas usor intrigata. Ti-ai inceput studiile universitare in electronica la Politehnica din Bucuresti, iar dupa cinci ani de inginerie, in 1991, ai inceput filozofia la Universitatea Bucuresti. Cum se completeaza cele doua?
Cristian Cocos: Publicul larg in general, dar mai ales publicul romanesc percepe filozofia sub influenta filozofiei clasice. Dar filozofia inseamna mai mult de atat. Filozofia predominanta a secolului nostru este asa-numita filozofie analitica, care se bazeaza foarte mult pe stiinta, pe analiza limbajului, logica, matematica si, in general, stiinta fundamentala. Asadar, desi aparent cele două difera, stiinta si filozofia vizeaza in esenta acelasi domeniu, cel al existentei obiective. Eu, spre exemplu, mi-am scris lucrarea de doctorat in domeniul filozofiei mintii. Filozofia mintii reprezinta unul dintre cele mai fascinante domenii. Si, din nou, nu este un punct de vedere filozofic, este unul pur stiintific. Si de ce spun asta – daca oamenii de stiinta care studiaza creierul folosesc RMN-uri si electroencefalograme, filozofii incearca sa ajunga la acelasi rezultat, dar prin utilizarea altor metode de investigare, precum studierea limbajului si a comportamentului. Sigur, asta nu inseamna ca fiecare tabara este strict legata de metodele ei si ca filozofia si stiinta se excomunica reciproc. Nici pe departe. Oamenii de stiinta si filozofii comunica intre ei si, in masura in care se pricep, fiecare aplica metodele celuilalt, si iau in consideratie rezultatele celorlalti. Nu exista, asadar, o maniera de investigare strict filozofica. In masura in care metodele de investigatie experimentala se perfectionează, filozofii recurg la rezultate stiintifice din ce in ce mai mult.
Una dintre paradigmele principale ale mintii este paradigma computationala: filozofii studiaza creierul uman comparandu-l cu functionarea unui calculator. Îti vine sa crezi sau nu, filozofii se ocupa de asta. Prin studierea limbajului si a felului in care gandim putem ajunge sa raspundem la marea intrebare: cum functioneaza mintea umana? Mintea umana functioneaza intr-un mod cat se poate de apropiat de maniera in care functioneaza un calculator. Ca student electronist, incepusem sa-mi pun intrebari despre toate aceste mecanisme si, dupa ce am terminat facultatea in 1991, am ajuns la concluzia ca trebuie sa-mi valorific bagajul stiintific in context filozofic. M-am trezit peste noapte ca imi pun intrebari care nu aveau un raspuns clar in nici una dintre cartile si manualele de fizica pe care le studiasem. Nu numai atat, dar nici una din cartile si autorii cu pricina nu pareau teribil de deranjati de faptul ca aspecte esentiale nu erau clarificate. Unul dintre cele mai acute exemple a fost generat de nevoia de a organiza si gestiona teoriile stiintifice cu care eram bombardati ca studenti electronisti: „Care este structura generala a unei teorii stiintifice?“ era, si inca este, una dintre cele mai deranjante nelinisti care ma urmareste. Si asta este o intrebare pe care, din pacate, oamenii de stiinta nu se prea deranjeaza sa si-o puna. Adevarul este ca ar fi mult mai castigati daca si-ar pune ei insisi aceasta intrebare si nu ar lasa-o exclusiv pe umerii filozofilor, pentru ca si-ar organiza mai bine stiinta. Aaa am fost impins catre ceea ce se numeste „filozofia stiintei“. Acesta ar fi raspunsul pe scurt, desi, inca o data, stiu ca in prima faza pare intriganta trecerea de la electronica la filozofie.

REF: Si asa ai decis sa mergei la filozofie…
C.C.: Exact. Iar acolo am cunoscut oameni absolut fantastici. E ceva de speriat ce profesori am avut la Universitatea Bucuresti. Am avut un noroc fantastic, pentru ca m-am impiedicat de oamenii acestia, pur si simplu.

REF: Cine sunnt acesti oameni si ce au insemnat ei pentru tine?
C.C.: Au insemnat enorm. Eu aveam un orizont stiintific apreciabil, dar orizontul pe care mi l-au deschis ei a fost fantastic. Filozofia stiintei in Romania, in anii imediat de dupa caderea comunismului, nu era extrem de dezvoltata; ei mi-au deschis orizontul catre logica, catre fundamentele matematicii, catre filozofia logicii, catre filozofia fizicii etc. Acesti oameni sant idolii mei si in ziua de azi. Si ma refer aici la Ilie Pirvu, Adrian Miroiu, Mihai Radu Solcan, Dragan Stoianovici si altii. Ei au fost principalii piloni ai traiectului meu filozofic. I-am intilnit exact in momentul in care aveam cea mai mare nevoie de ei, in acel moment din viata cand imi puneam multe intrebari si cautam raspunsuri. Si ei m-au ajutat foarte mult in aceasta cautare. Pentru mine a fost o perioada foarte frumoasa ca student la filozofie acolo. Si ei m-au incurajat sa imi continui studiile in strainatate, acolo unde puteai sa faci lucrurile mai usor si unde aveai acces la informatie. Mi-au scris scrisorile de recomandare de care aveam nevoie si astfel mi-au deschis usile catre cunoastere.

REF: Se spune ca nu noi facem istoria, ci istoria ne face pe noi. Dand timpul inapoi, cum privea Cristian cel din 1996 situatia Romaniei de dupa caderea comunismului si viitorul lui in ea?
C.C.: Eu eram foarte optimist. Si sunt in general un ins entuziasmat, pasionat si plin de energie. Mai ales pe plan politic, eu speram sa se curete situatia repede, sa vedem un sistem politic care merge bine. Tin minte, la inceputul lui ianuarie 1990, cand s-au deschis portile sediului Partidului Liberal, eram acolo in primele randuri. Efectiv, am dat buzna inăuntru impins de la spate de o mare de entuziasti, dupa ce Nae Bedros a descuiat usa sediului gol. Cred că Nae Bedros primise cheia, nu mai ĹŁin minte exact. Erau acolo, in acelasi rĂŽnd cu mine, Dinu Patriciu si Tariceanu. Nu stiu ce Dumnezeu fusese acolo inainte. UTC? BTT? Stiu insa cu siguranta ca sediul PNL primise si „acvariul“ lui Neala de la BTT. Eram toti acolo, rosii la fata, entuziasmati, gata pregatiti… nu stiu pentru ce. Am prieteni care la zece zile dupa schimbarea regimului si-au luat bilete de avion si au zburat din tara. Eu nu eram interesat de o schimbare de peisaj, voiam sa stau sa construiesc o democratie in cel mai scurt timp. Da, si dacă stau bine sa ma gandesc, nu zic ca regret, desi trebuie sa recunosc ca eram cam naiv in privinta asta. Am stat sa incerc sa fac cat am putut. Profesional vorbind, in ultima instanta speram sa ajung profesor de filozofie pe undeva prin Romania. In Bucuresti – pentru ca sunt din Bucuresti si nu cred ca aveam de gand sa merg in alta parte. Dar apoi, cand am vazut ca nu prea mergea treaba asa cum imi imaginasem eu, ca lucrurile nu se miscau, entuziasmul meu a cam intrat la apa, desi eu nu sunt genul de om care se blazeaza usor. Dar poate si interesele mele se schimbasera intre timp sau viata ma schimbase. Pe cand eram student la filozofie, mergeam si la serviciu. Trebuia sa si traiesc. Ma rog, eram inginer la o intreprindere bucuresteana care acum am inteles ca nu mai exista. Si a fost o perioada destul de grea pentru mine. Mai fugeam la cursuri din cand in cand, sa nu ma observe nimeni. Dar, in fine, mi-am terminat studiile la filozofie si am plecat… si asta a fost tot.

REF: Cu ce vis ai plecat din Romania, in 1996? Ti l-ai implinit?
C.C.: Visul meu a fost sa fac un doctorat in filozofie si asta am si facut. Am plecat in 1996, in Canada, la doctorat, pe care l-am terminat in 2003.

REF: Ce bagaj de cunostinte ti-a adus Romania si ce au insemnat studiile in strainatate?
C.C.: Partea fundamentala a formarii mele profesionale si intelectuale se datoreaza sistemului de invatamant romanesc si profesorilor mei de filozofie si electronica. De acolo am 80% din bagajul meu de cunostinte. In strainatate mi-am perfectionat aptitudinele. Si, din pacate, desi eu imi inchipui ca romanul de rand priveste studiile in strainatate ca fiind lucruri fantastice, eu cred ca ar trebui sa ne moderam opiniile mult prea pozitive la adresa universitatilor din Occident. Eu am avut profesori fantastici in filozofie, puteau sa le dea lectii oricand profesorilor din strainatate pe care i-am cunoscut ulterior. Asa ca, desi oamenii se uita cu jind la universitatile occidentale, profesorii mei de la filozofie si electronica erau fie tot atat de bine pregatiti, fie, de cele mai multe ori, mult mai buni. Un lucru la care universitatile de peste Ocean sunt indiscutabil mult mai bune este aspectul „glitz and glamour“. De exemplu, aici decernarea diplomelor se face cu surle si trambite. Imi aduc aminte cum mi-au dat mie diploma de inginer electronist in Bucuresti. Am fost adunati intr-un amfiteatru de catre secretara, am fost strigati unul cate unul si ne-au fost inmanate diplomele dupa ce fusesera decupate dintr-un catalog. Si cam atat. Nu-mi aduc aminte sa fi asistat vreun profesor, daramite decan, la „ceremonie“. Cu toate acestea, consider ca diploma de inginer electronist e cea mai valoroasa pe care o am. Am muncit cel mai mult pentru ea si a fost cea mai dura dintre toate. Efortul si volumul de cunostinte care mi-a fost injectat au fost colosale.

Interviul integral poate fi citit in Dilema Veche


Romanian Education Foundation, 27 Ianuarie 2013